CUM DECLAR O REACȚIE SECUNDARĂ/ADVERSĂ?
Iată câteva detalii asupra unui act simplu pe care-l puteți face chiar dvs pentru declararea unei reacții adverse a unui medicament pe care îl luați (cale orală, intravenoasă, trans-cutanată/prin piele, intra-nasal etc).
O reacție adversă este « un raspuns dăunător și ne-intenționat care apare la doze ale medicamentului utilizate în mod normal la om ».
Cum spune fișa însăși, « aceasta fișă nu este o simplă hârtie, aceasta ar putea salva vieți ».
Până nu demult doar medicii puteau declara aceste efecte secundare, procedura era complicată. Din acest motiv unii medici nu făceau declarația respectivă sistematic.
Acum este o declarație simplă, nominală, pe doar doua pagini, prin care pacientul însuși contribuie la progresul medicinei.
Declararea efectelor secundare ale medicamentelor duce la o mai bună cunoaștere a acestora.
Acum, la această cunoaștere, puteți participa și dvs. Aceasta practică existentă în toate țările Europei s-a simplificat recent tocmai pentru că aceste declarații aduc un progres în medicină și uneori chiar salvează vieți.
Puteți declara fără nici o intervenție a medicului dvs o reacție adversă pe care o suspectați în legătură cu unul din medicamentele luate de dvs.
După validarea raportului de declarare, aceste informații sunt transmise în baza europeană de date (reacții adverse suspectate) și apoi transmise producătorului respectiv.
Bineînteles că pentru oprirea sau inlocuirea tratamentului aveți nevoie de sfatul medicului dvs. Agenția Natională a Medicamentului nu încurajează schimbarea unui tratament fără consultarea medicului.